Un "el"..

evident ca este vorba de un "el" ca doar asta am invatat eu de la societate cand eram mica, vesnica poveste: fata e mica, fata creste mare, cunoaste un baiat, se marita si in continuare ce o mai fi..si deci am crescut in ideea "gasirii" unui anume "el" alaturi de care viata se dezvolta in continuare, asta am vazut acasa: doi parinti tineri cu un copil abia porniti la drum care ciudat sau nu cresteau in acelasi timp cu mine; asta am vazut, asta am prins si cred ca asta e principalul motiv al "dependentei" mele de oameni si a faptului ca mi.e ingrozitor de teama de singuratate..


"el" este un baiat de care m.am despartit (evident), au fost 2 ani jumate amortiti, un "el" care niciodata n.a fost in acest timp asa cum e acum, pentru ca intr.un fel bizar a devenit exact persoana aia despre care mereu ii spuneam k e ascunsa akolo undeva in el si el niciodata nu credea...da e frustrant tare...e frustrant ca imi tremura picioarele cand vorbesc acum cu el, pentru ca ma considera o asa de buna prietena incat imi povesteste tot ce face, cu cine merge, unde merge si cat de bine se distreaza...da! sunt geloasa! desi nu suntem un cuplu, desi am incercat in ultimul an fara sa stie sa ma despart de el de cel putin 2 ori dar intr.un fel mereu reusea sa ma opreasca printr.un zambet, printr.o strangere de mana, o lacrima...prin ceva al lui...penrtu ca l.am iubit si il iubesc in modul meu personal, copilaresc si fara nici un fel de sens...i.am dat o sansa cand mi.a cerut.o, apoi i.am dat.o si pe a doua si altele... si intr.un fel ma simt indreptatita sa primesc si eu o a doua sansa..dar se pare ca nu exista...

il vreau inapoi? probabil ca nu, pentru ca nu. l vreau pe cel de atunci, ci pe cel de azi...
de ce? pentru ca mereu ne.a legat mai mult decat "indragosteala aia misto" cum ii zice el, de fapt asta am crezut eu probabil...

pacat ca nu pot lupta cu "imi pare rau, nu mai simt nimic"...